Grupul ungar MOL este unul dintre cele trei consorții care au depus oferte la licitația de construire a 484 de km de gazoduct în Bulgaria, contract estimat la 1,6 miliarde de dolari, menit să prelungească TurkStream până în Serbia, a anunțat operatorul de transport al gazelor din țara vecină, Bulgartransgaz. Demersul ungurilor arată că aceștia sunt mult mai interesați de cele 15,75 miliarde de metri cubi de gaz rusesc care urmează să intre în Europa prin Turkstream decât de potențialele 6,4 miliarde de metri cubi anuali care ar putea fi produși de OMV Petrom și Exxon în Marea Neagră.
Operatorul rețelei de transport de gaze din Bulgaria, Bulgartransgaz, a lansat o licitație pentru un contract de 48,9 milioane de leva (29,2 milioane de dolari) în vederea construirii unei conducte de gaze de legătură cu Turcia, în contextul în care Sofia accelerează pregătirile pentru transportul gazului rusesc către Europa, prin proiectul TurkStream, relatează Reuters.
Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, Transgaz, controlat de statul român prin Ministerul Economiei, cu peste 58% din acțiuni, a avizat înființarea SRL-ului prin care vrea să cumpere Vestmoldtransgaz, compania din Republica Moldova care administrează gazoductul Iasi-Ungheni. Vestmoldtransgaz a fost scoasă la privatizare pentru 180 de milioane de lei moldovenești (circa 41 milioane lei românești sau 9 milioane euro) și cu obligația unei investiții de 93 milioane euro în următorii 2 ani.
Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, Transgaz, controlat de statul român prin Ministerul Economiei, cu peste 58% din acțiuni, și-a ridicat profitul net cu 21% în primele 9 luni, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 433,5 milioane lei.
Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, Transgaz, controlat de statul român prin Ministerul Economiei, cu peste 58% din acțiuni, vrea să preia Vestmoldtransgaz, compania din Republica Moldova care administrează gazoductul Iasi-Ungheni. Vestmoldtransgaz a fost scoasa la privatizare pentru 180 de milioane de lei moldovenești (circa 41 milioane lei românești sau 9 milioane euro) și cu obligația unei investiții de 93 milioane euro în următorii 2 ani.
Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, Transgaz, controlat de statul român prin Ministerul Economiei, cu peste 58% din acțiuni, împrumută 50 milioane euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru finanțarea etapei I a proiectului de construcție a secțiunii românești a conductei internaționale BRUA. Împrumutul a fost semnat astăzi, după ce a fost anunțat săptămâna trecută. Solicitarea de împrumut a Transgaz fusese aprobată de principiu de către BEI încă din decembrie anul trecut.
Solicitarea de împrumut a Transgaz fusese aprobată de principiu de către BEI încă din decembrie anul trecut. Potrivit instituției financiare internaționale, operatorul român ceruse inițial o finanțare de 100 milioane euro. Creditul va fi acordat prin intermediul Fondului European pentru Investiții Strategice în infrastructuri, parte a așa-numitului Plan Juncker, de revitalizare a economiei europene prin investiții.
Construcția gazoductului BRUA, care urma să conecteze sistemele de transport de gaze naturale ale României, Bulgariei, Ungariei și Austriei, ar putea fi bocată după ce autoritățile ungare au anunțat astăzi că Austria ar putea fi exclusă din proiect, potrivit icis.com.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) analizează acordarea unui împrumut de peste 59,38 milioane euro companiei românești Transgaz pentru finanțarea construcției gazoductului BRUA, care va conecta sistemele de transport de gaze naturale ale României, Bulgariei, Ungariei și Austriei.
OMV, principalul acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, OMV Petrom, și rușii de la Gazprom iau în calcul realizarea unui coridor sudic european de transport al gazelor, despre care încă nu se știe dacă va ocoli sau nu România.